Tinerei şi tinerele, din 2006 încoace eu îi spun Croaţiei Caraţia, să leşin dacă vă mint. E atât caras în canalul acela sălbatic, Stara Drava, pe care s-au ţinut Mondialele cluburilor din acel an, încât cred că ţara aceea stă pe caraşi, ca Iraku’ pe petrol, să saddam dacă exagerez cu ceva, nu exagerez cu nimic. Iar unii i-au scos ca pe barili, frate, parcă aveau pompă, nu rubezian, au băgat pompa şi hap!, s-a umplut juvelnicul.
E mult caras pe lumea asta, şi multă e şi pescărimea care îl caută. E atât de multă pescărime, încât ai putea crede că avem de a face cu peştele cel mai uşor de prins din lume. Ciuciu. Dar nu despre haloşii de jumătate de palmă din amenajări vorbim. Ci despre globuloşii cât palma sau despre pâinoşii de sfert de kil din canalele sălbatice, cum este şi croatul Drava Veche, aflat la 5 km de râul Drava. Haideţi, întâi, să aruncăm o privire prin antrenamentul pe care EnergoTeam l-a făcut în zilele premergătoare competiţiei. Vă reamintim că echipa a avut următoarea componenţă: Zsolt Benzar (căpitan), Constantin Mateescu, Attila Orosz, Valentin Oprişănescu, Laszlo Dalnoki, Marius Bârlă. Şi că a terminat concursul pe locul al optulea, în compania a 26 de echipe de club din întreaga Europă (Mondialele cluburilor sunt, deocamdată, mai degrabă Mondiale ale cluburilor europene).
Pescarii din EnergoTeam au constatat, la antrenamente (nu că ar fi fost o surpriză pentru ei), că pescuitul carasului de acolo (şi de oriunde, de fapt), nu e deloc floare la ureche. În primul rând, apetitul lor era foarte dependent de starea vremii. Zilele înnorate şi ploioase erau reţetă garantată pentru kilograme de caras, prinse în regulamentarele trei ore. Dimpotrivă, în zilele însorite (şi în condiţiile unei ape limpezi), în unele dintre cele cinci sectoare (a 260 m fiecare) ale pistei, caraşii trăgeau cu ţârâita în aşa hal, încât alternativa pescuitului în mal, la mărunţiş, era de preferat. În al doilea rând, pe măsură ce, pe zi ce trecea, pista se umplea de echipe venite pentru antrenament, fiţele gurmande ale kraşilor se înmulţeau. La începutul săptămânii, buchetul de 4-5 viermuşi nu le producea nici o greaţă. Îl luau şi haţ! cu carasul în juvelnic. Apoi, miercuri, joi, din ce în ce mai rău. Nici să vază vierme, că-i ia cu leşin, că fac bubiţe, că se cufuresc şi mai multe nu. Oricum, chestia s-a potrivit perfect cu poftele crescânde ale obleţilor, care ajunseseră să se dea până şi la buchetul de 10 viermuşi. Până la caras, te mâncau obleţii, cum ar veni. Cu larve de nămol pe cârlig, rezultatul (la obleţi) era asemănător. Joi a fost ziua în care pescarii români au simţit că buna şi străbuna râmă roşie devine de neînlocuit. În două feluri: mărunţită, în nadă şi întreagă, nu prea groasă, pe cârlig.
Nadă de caras
Mateescu: „Aici, dacă dai nadă multă, l-ai terminat. Iar în nadă trebuiau, obligatoriu, râme mărunţite”. Orosz: „Joi am făcut un experiment. Am folosit un aditiv lichid, foarte concentrat. Vadul s-a stricat repede. Am prins la început câţiva peşti, apoi n-am mai avut nici o trăsătură”. Oprişănescu: „La viermi daţi cu praştia, aici intră mult oblete”. Concluzia părea să fie următoarea: nadă puţină, aditiv nu prea concentrat, râme şi iar râme, întreţinere rară, numai când se răresc trăsăturile. Ideea nu e că aditivii lichizi au vreo problemă, ci doar că acolo, pe Drava Veche, trebuiau evitaţi. Opţiunea lui Benzar a fost următoarea (s-a folosit nadă Van den Eynde; reţeta e dată pentru manşa de 3 ore): 1 kg Special, 1 kg Gold-Pro Breme, 1 pachet (250 g) de aditiv Caramel, 2 kg pământ de Somme, 1 kg cânepă prăjită şi măcinată, ½ l râme mărunţite, ½ l fouillis, 200g viermi + pinkies. Ia să comentăm puţin nada. Special e o nadă de peşte mic, foarte uşor dispersantă şi cu granulaţie mică. La ce e bună o nadă de mărunţiş într-o reţetă de caras, pe apă stătătoare? La desfăcut uşor compoziţia pe fundul apei (n-ai nici un interes ca bulgării să se desfacă greu). În plus, pentru că e fină şi slab nutritivă, nu satură peştii. Gold-Pro Breme („Breme” înseamnă „plătică”) e o nadă sărată, cu granulaţie mică şi medie, foarte aromată, nu foarte nutritivă (deci nici ea nu satură peşti mofturoşi). Cânepa este un ingredient aproape obligatoriu pentru orice fel de nade, într-atât de mult este apreciată de toate speciile de peşti. Pământul de Somme (s-a folosit o variantă atipică, de culoare maro închis – pământul de Somme, în original, e deschis la culoare) leagă nada, dar nu tare, şi se desface uşor. Bun, şi ce mai căutau viermii acolo? Benzar: „Cu viermii am sperat să ţinem pe loc eventualii ciortani din zonă. În antrenamente am prins nu puţini din aceştia, la 500 g – 1 kg.”
Benzar dă la caras
Până la reuşita lui Constantin Mateescu din manşa a II-a, Zsolt Benzar a avut o alta, în manşa I: pe o ploaie sinistră, care a durat toată manşa, a devenit primul român care s-a clasat al II-lea într-un sector de Mondiale. Reuşita lui a fost repetată, a doua zi, pe un alt sector, de Laszlo Dalnoki. Benzar: „La nădirea grea, am aruncat 10 bulgări de nadă, sub rubezianul de 13 m. Pe cârlig nu am pus decât râmă de bălegar, fie una singură, fie două, agăţate doar o dată. Abia după două ore am aruncat 3 bulgări mici de nadă, pentru întreţinere, când n-am mai avut trăsături. M-am gândit că peştele s-a ridicat de pe fund. Carasul e un peşte curios şi, dacă arunci un bulgăre de nadă, coboară să vadă ce este. Cu 20 min. înainte de final, am mai aruncat doi bulgări. Peştele era sătul de nadă, după o săptămână de antrenamente, aşa că nu era nevoie de o nădire mai frecventă. Aditivul Caramel e foarte potrivit pentru caraşi sălbatici, cum sunt aceştia, pentru că e mai natural şi mai puţin tare decât alţi aditivi”. În cele trei ore ale manşei, Benzar a prins nu mai puţin de 6 kg de caras, la care s-au alăturat şi 3 ciortani, plus 800 g de obleţi, plăticuţe şi babuşti mici, prinse în mal, la fix de 3 m, în prima jumătate de oră. L-a învins doar spaniolul Xavier Carrera, cu 8,250 kg.
Linia lui Benzar
Şpilul acestei linii este următorul. Pentru că antena plutei este reglată ca să stea cu două treimi sub apă, atunci când peştele apucă momeala, alica de semnalizare se ridică şi, imediat, se ridică şi antena plutei. E un reglaj ultrasensibil (de multe ori, pluta pare că e supralestată şi că dă să se ducă toată la fund). După Benzar, acest tip de plută este ideal la pescuitul plăticii, al carasului ori al babuştii, în ape stătătoare. Ceea ce îi place campionului român este proporţia de ¼ antenă la ¾ restul plutei, proporţie pe care o consideră ideală pentru o plută de apă stătătoare. Pe final de manşă, când peştele devenea supermofturos, era de luat în calcul o linie mai uşoară, de 1,5 g şi un cârlig mai mic, de 16.
Sean Ashby: 10 kilograme de caras, în 3 ore
După Mondialele din Croaţia, unde a concurat cu echipa campioană a Angliei, Kamasan Starlets, Ashby a fost inclus şi în Naţionala Angliei, cu care, în septembrie 2006, la Mondialele pe naţiuni din Portugalia, a cucerit titlul suprem cu echipa şi bronzul individual. Cu cele 10,010 kg de caras prinse, într-o manşă, în Croaţia, englezul a stabilit (după portughezul Marcio Gaio, cu 10,170 kg) recordul competiţiei. Vi se va părea foarte interesant să aflaţi, aşa cum am aflat şi eu după ce am vorbit cu Ashby, că în Anglia carasul nu e o specie prea răspândită şi că el, Ashby, nu are, din ţara natală, nici o experienţă în materie. Cu toate acestea, pe Drava Veche a câştigat un sector tocmai cu caras, iar echipa engleză de club a terminat competiţia pe locul al V-lea, după ce terminase a III-a manşa I. Cum a făcut englezul?
Nada (Sensas): 3 kg Etang („baltă, lac”, în lb. franceză), 1 kg Sensas Fine Carp (nadă cu granulaţie mică pt. crap), 1 kg Carassin („caras”, în franceză), 3 kg Terre de riviere (pământ legant pentru pescuitul în râu), 200 g larve de nămol, mari. A făcut nădirea grea la 11,5 m, nu la 13 m, pentru că, frecvent, caraşii (cei sălbatici, mai ales) se ţin la o mică distanţă de locul nădit. A dus 12 bulgări mari sub rubezian şi 12 bulgări mici la Sheffield, sub un waggler culisant. În prima oră, a pescuit numai cu waggler culisant (într-o apă de peste 3 m), pe substrat, desigur, şi a prins 11 caraşi.
În ora a 2-a a trecut la rubezian şi a prins 20 de caraşi. În ora a 3-a, tot „sub” rubezian, 25. La 3-4 peşti, trăsăturile se răreau, aşa încât la 3-4 peşti ducea în vad o cupă cu un bulgăre mic de pământ, cu râme mărunţite. Însă în manşa a 2-a, pe un alt sector, mult mai dificil, cu mai puţin caras, Ashby a terminat pe locul al 10-lea.
Mateescu. Sus carasul, jos pălăria!
Din punctul meu de vedere, prima calitate a domnului Mateescu este religiozitatea. Dacă asta are sau nu legătură (dânsul mi-ar spune că are) cu performanţele din pescuit ale domniei sale, nu ştiu. Domnia sa nu este „doar” triplu campion naţional şi dublu vicecampion naţional la staţionarul clasic, să-i zicem, ci este şi unul dintre cei mai redutabili practicanţi ai pescuitului la crap mare, o ramură extraordinar de specializată a pescuitului staţionar. A câştigat câteva concursuri tari, pe lacuri din jurul Bucureştiului, şi are în palmares, în echipă cu Nae Bădulescu, o victorie în Cupa României la crap. La 57 de ani, câţi avea în 2006 (mulţi înainte!), a devenit e primul român care încheie pe locul I o manşă şi un sector de campionat mondial. În episodul următor al scurtei noastre serii despre pescuitul carasului, domnia sa va fi ghidul nostru special pentru pescuitul acestui peşte. Ne va spune cu lux de amănunte cum a prins peste 8 kile în 3 ore la Mondialele din Croaţia, ne va povesti strategiile sale de pescuit caras la copcă şi vom afla ce face primăvara cu lanseta de Sheffield la caraşii din Săruleşti.
| Următor > |
|---|
