Bibanul (Perca Fluviatilis)

Bibanul este un pește răpitor de apă dulce din genul Perca, familia Percidae,  apreciat de atât de pescarii sportivi de răpitori cât și de cei de staționar, datorită abilităților sale de luptător și a faptului că se hrănește tot timpul anului.

Cunoscut științific ca Perca fluviatilis, și international drept „bibanul european” acest pește popular fascinează atât prin aspectul său distinctiv, cât și prin comportamentul său unic. Joacă un rol esențial în echilibrul din ecosistemele acvatice, fiind atât prădător, cât și pradă pentru alte specii. 

În acest articol, vom explora caracteristicile bibanilor europeni, habitatul lor, vom vedea ce mănâncă – dar și cât de mari pot crește– vom înțelege mai bine comportamentul acestora,  precum și alte informații legate de calitățile gastronomice ale acestor pești.

Să începem!

Bibanul: Caracteristici Fizice 

Are un corp gros și robust, ușor comprimat lateral și acoperit cu solzi mici și aspri. Ochii sunt mari și expresivi. Pe spate are două impresionante înotătoare dorsale(prima fiind mai înaltă și având radii osoase puternice).

Coloritul corpului este un cenușiu-verzui atrăgător, cu cinci până la nouă dungi verticale negre distincte pe spate și pe laterale, iar pe laturile inferioare și pe abdomen este un galben verzui strălucitor. Nu trebuie confundat cu fratele sau, nord-american- Perca flavescens sau bibanul galben.

O pată neagră caracteristică se află pe prima înotătoare dorsală. Înotătoarele pectorale sunt un galben luminos, iar celelalte înotătoare și coada au margini roșii vibrante. Înotătoarea caudală este ușor bifurcată.

Dimensiunile acestui pește variază considerabil. În mod obișnuit, bibanii au o lungime medie de 15-30 cm, însă exemplarele impresionante pot atinge lungimi considerabile. Lungimea maximă cunoscută a bibanului este de peste 60de cm (unele surse, mai vechi- menționează 51 cm), cu un record de dimensiune impresionantă de 63 cm, neinregistrat insa. De exemplu, lungimea maximă înregistrată în Suedia pentru Perca Fluviatilis este de 61,5 cm.

Masculii ating primii maturitate sexuală la 1-2 ani, iar femelele la 2-4 ani.

Greutatea acestor pești variază, de asemenea: în medie, un biban cântărește între 200-500 de grame, dar s-au raportat exemplare care ating o greutate maximă de peste 3 kg, recordul fiind prins în Olanda, cu greutatea de 3.75 kg. Într-o publicație din 1949, se specifică greutatea maximă de 4.8 kilograme, însă dimensiunile acestui biban record nu au fost niciodată confirmate oficial.

Cel mai mare biban prins într-o competiție oficială a avut 2.9 Kg.

Corpul bibanului este acoperit cu solzi ctenoizi, o caracteristică distinctă care contribuie la adaptabilitatea sa în diverse medii acvatice. Solzii ctenoizi sunt solzi cu margini aspre, care îi oferă o protecție suplimentară în habitatul său natural.

Un alt aspect remarcabil al bibanului este longevitatea sa. Durata de viață a acestui pește poate atinge până la 22 de ani, ceea ce este considerabil pentru o specie de pește dulcicol.

Unde trăiește bibanul?

Bibanul este omniprezent într-o varietate de ape, de la lacurile pitorești de acumulare de la munte și până în zonele salmastre bogate în biodiversitate ale Deltei. 

E de găsit cu precădere în apele stătătoare sau lin curgătoare, abundente în „vegetație”, din Europa și Asia ( până în îndepărtata Siberie).

Lipsește  însă din însoritele Italia și Spania și Grecia.  A fost introdus și în alte regiuni ale globului, în Australia, Noua Zeelandă și Africa de Sud unde, trebuie spus, a avut un impact ecologic negativ  semnificativ, cauzând daune majore în diverse specii de pești nativi. 

Bibanul e un pește care adoră apele liniștite, fie ele dulci sau salmastre (puțin sărat). Se simte cel mai bine în ape puțin adânci, dar se descurcă și la 20-30 de metri sub apă. Nu-i plac deloc râurile rapide și agitate, pentru că acolo nu poate depune ponta. De cele mai multe ori, îl găsești ascuns lângă pietre mai mari, pontoane sau structuri sub apă, sau în locuri unde sunt multe plante acvatice.

După cum menționam anterior, trăiește și în apele salmastre ale estuarelor si lagunelor, la vărsarea în mare a râurilor sau canalelor. Acolo atinge chiar dimensiuni impresionante datorită dietei ce conține pe lângă gamarus, și peștișori marini, foarte grași.

Rezistenții bibani se adaptează ușor  în bazinele și canalele artificiale, și  de asemenea în râuri și lacuri modificate ca urmare a acțiunii oamenilor,  cu urmări asupra reliefului, vegetației și climei. 

Ce mănâncă bibanul? 

Ei bine, bibanul are un comportament alimentar diversificat, care prezintă schimbări semnificative în dieta sa pe măsură ce crește. În primele faze ale vieții sale, până la vârsta de doi ani, bibanii se hrănesc într-o manieră predominant omnivoră.

Dieta lor este variată și include zooplancton, nevertebrate, larve de insecte, icrele altor specii de pești și chiar puiet de pește, incluzând și pești din propria specie.

Acest comportament alimentar este esențial pentru dezvoltarea și supraviețuirea juvenililor într-un mediu acvatic competitiv, și le oferă nutrienții necesari pentru a ajunge la maturitate.

După atingerea vârstei de doi ani, dieta lor devine predominant carnivora, concentrându-se mai ales pe consumul de pești, dar fără a renunța complet la nevertebratele variate. precum și alte specii de pești, cum ar fi roșioarele, dar și alți pești mai mici

La maturitate, bibanii încep să includă în dieta lor și crustacee mici, cum ar fi creveții și racii, iar, în anumite condiții, pot recurge la canibalism, consumându-și congenerii mai mici sau pe cei de aceeași mărime. Adulții adaugă totuși în dieta lor și componente vegetale, cum ar fi algele și alte plante acvatice.

Această adaptabilitate în alimentație reflectă abilitatea acestor pești de a supraviețui și a prospera în diverse medii acvatice, asigurându-le o sursă constantă de hrană indiferent de condițiile de mediu.

Reproducerea bibanului european

Bibanul începe procesul său de reproducere încă de la începutul primăverii, în martie-aprilie, când temperatura apei depășește 7-8 °C și se poate întinde până în lunile mai-iunie. Această perioadă coincide cu condițiile favorabile ale mediului acvatic, esențiale pentru dezvoltarea sa.

În timpul reproducerii, depunerea icrelor are loc sub formă de panglică lungă și flexibilă, care poate atinge lungimea de până la un metru. Acest mod unic de depunere a icrelor are loc pe vegetația acvatică sau pe substratul vegetal din anul  precedent, asigurând astfel un mediu propice pentru dezvoltarea embrionară.

Interesant este faptul că ponta bibanului este considerată de alte specii ca fiind neconsumabilă, oferindu-i o protecție naturală împotriva prădătorilor.

Numărul icrelor depuse de un singur biban poate varia considerabil, situându-se între 2.000 și 200.000, fiecare având un diametru de aproximativ 2-2,5 mm. Durata perioadei embrionare depinde de temperatura apei: la o temperatură de  peste 16 °C, embrionii se dezvoltă în aproximativ 5 zile, în timp ce la temperaturi mai scăzute, de 11-12 °C, perioada poate dura până la 18 zile.

După eclozare, larvele prezintă un sac embrionar care se resoarbe în 3-4 zile. În această etapă incipientă, hrana principală a larvelor este zooplanctonul. Larvele eclozează într-un interval de 1-3 săptămâni de la depunerea icrelor și, odată eclozate, formează cârduri dense. 

La fel de interesant este că, pe măsură ce cresc, bibanii europeni devin solitari și impunători, marcând o tranziție importantă în comportamentul lor social și de supraviețuire. În această fază, adultul, de talie mare, devine un mare consumator de icre și puiet de pește, contribuind astfel la reglarea populației în ecosistemul său.

Pescuitul sportiv la biban

Extrem de vorace și ușor de prins chiar și iarna, bibanul poate stimula copiii și începătorii entuziaști să  înceapă cu dreptul și să continue să pescuiască. Bibanul mușcă atunci când alți răpitori sunt apatici și nu reacționează, inclusiv în perioadele de caniculă arzătoare. Se prinde la o mare varietate de momeli naturale (de la viermi și larve mici până la peștișori agili) și aproape cu orice tip de năluci.

În seria de ghiduri superpescar regăsiți unul dedicat pescuitului la biban, pentru începători, iar pe viitor va puteți aștepta și la alte articole dedicate celor avansați.

Dimensiunea minimă de reținere pentru acest pește școală este de 12 cm.

Bibanul din punct de vedere culinar

Acest peste este apreciat atât pentru calitățile sale sportive în pescuit, cât și pentru valoarea sa culinară fiind renumit pentru gustul său delicat și dulceag.

Fiind un pește omnivor, carnea de biban este albă și fragedă nu este foarte grasă,  și astfel că e apreciată de gurmanzi și este folosită într-o varietate de rețete culinare.

Este important să se mențină prospețimea peștelui pentru a savura la maxim aroma și textura sa.  Curățarea și filetarea  pot fi migăloase și trebuie efectuate cu grijă, pentru a păstra integritatea cărnii și pentru a elimina toate oasele mici.

Poate fi preparat la grătar, prăjit sau la cuptor, folosind diverse mirodenii și ingrediente pentru a-i accentua aroma naturală.

Personal, în rarele ocazii în care am păstrat și gătit acest peste, am apreciat în mod deosebit saramura dar și fileul de biban de talie mare și am înțeles de ce este o delicatesă apreciată peste tot în Europa. L-am gătit simplu, prin coacerea lentă la cuptor, pentru a-i accentua aromele subtile.

Pentru cei care preferă mâncăruri mai sofisticate, bibanul în sos de vin alb cu capere sau bibanul cu legume la cuptor sunt opțiuni excelente, pe care le-am încercat la restaurante din Deltă.

Valoarea Nutrițională a Bibanului per 100 g

• Proteine: 19g
• Carbohidrați: 0g
• Lipide: 3g
• Calorii:108

100 de grame de biban furnizează doar 3 grame de lipide, majoritatea fiind acizi grași polinesaturați, inclusiv Omega-3. Acești acizi grași sunt cunoscuți pentru beneficiile lor cardiovasculare, ajutând la menținerea sănătății inimii și a sistemului circulator. De asemenea, bibanul este o sursă bogată de proteine, oferind 19 grame la fiecare 100 de grame. Proteinele sunt vitale pentru reînnoirea și întreținerea celulelor corpului.

Pe lângă profilul său proteic impresionant, bibanul este, de asemenea, o sursă bună de vitamine și fosfor. Fosforul este un component esențial al oaselor, contribuind la menținerea sănătății scheletice. În plus, lipsa carbohidraților și conținutul scăzut de calorii fac din biban o alegere excelentă pentru cei care urmăresc o alimentație echilibrată sau un regim de slăbire.

Aici se încheie călătoria noastră prin lumea acestui răpitor popular, un exemplu de eficiență și adaptabilitate. Vă invit să citiți și despre Șalău și Știucă, dar și alți răpitori, în articolele dedicate.

Până data viitoare, vă urez „Fir întins„!

Claudiu