Super Pescar

Articole despre pescuit publicate recent :

Ce vă propune Super Pescar?

Economie de timp, o cale mai scurtă spre succes

Majoritatea oamenilor învață în timp. Dar, de multe ori învățarea vine putin prea târziu pentru a fi pe deplin folositoare. Cu siguranță există multe lucruri pe care le știu acum, care mi-ar fi fost extrem de utile mai devreme în viața mea de pescar. Sunt Claudiu Banu, iar prin acest site iti propun o platforma unde poti descoperi sau redescoperi mai rapid trucuri, sfaturi, lectii care sa te ajute in partidele de pescuit. Lucruri care pe mine m-ar fi scăpat, cel putin partial, de multe dintre greșelile și frustrările partidelor mai puțin eficiente pe care le-am avut de-a lungul anilor.

Astăzi, într-o eră a vitezei și a recompensei imediate, potențialii pescari sau oameni pasionați de pescuit vor abandona repede, daca partidele lor de pescuit sunt nefructuoase. Aceasta se poate intampla adesea cand incepatorii nu au la îndemână informațiile care să îi ajute să transforme ieșirile modeste în partide memorabile.

Pentru pescarii de toate vârstele

De la copii la vârstnici, cu toți învățăm continuu despre pescuit . Super Pescar este pentru oricine dornic să învețe , indiferent de nivelul la care se află acum.

Desigur, multe lucruri vor fi legate de abilitățile de bază, însă uneori tocmai acolo se află cheia evoluției fiecărui pescar. Și noi învățăm alături de voi. Evoluăm împreună de la la pasionați de pescuit la super pescari.

Pescuitul în era digitală , într-un format modern

Piața presei de pescuit din România a murit. Cărțile de pescuit in limba romana sunt puține și au tendința să devină uneori prea rapid desuete.

Noua media – comunicarea electronică și rețelele sociale devin principala sursă de informații. Din păcate însă, acolo nu există nici o organizare /grupare a informației, nici o posibilitate de arhivare a ei pentru a o accesa oricând.

Aici cred eu că intervine SuperPescar.ro. Voi încerca să dezvolt acest proiect cât mai organizat și complet, pentru a ajuta pescarii prezentului dar și pe cei ai viitorului. Printre ei se afla atat copii din jurul meu, pe care ii ajut sa descopere bucuria pescuitului, dar si colegii de club, pescari destoinici alaturi de care merg la competitii.

De la începător la avansat

Accesul ușor la informații este mai facil acum mai mult ca oricând. Există însă multe informații incomplete și inconsistente peste tot.

De aceea, Superpescar.ro face parteneriate cu pescarii din întreaga țară pentru a livra doar informații testate, atent detaliate, astfel încât pescarii începători și avansați deopotriva, să poată accesa aici doar informații corecte, de top.

Un altfel de site despre pescuit

Îți place superpescar.ro? Du vestea și celorlați!