Finețuri Drop Shot pentru Începători: Plumbi Drop Shot
Dacă ai ajuns aici, probabil că ai auzit deja despre Drop Shot, tehnica aia de finețe, misterioasă care face ravagii printre bibani și șalăi , indiferent ca e pe Dâmbovița, pe Dunăre sau pe vreun lac de acumulare. Sau poate că ai văzut deja niște filmulețe pe YouTube și te-ai întrebat ce-i cu toate alea: plumbi ciudați, noduri complicate și lansete care par că dansează singure.
Ei bine, stai liniștit, că n-ai nimerit într-un episod dintr-un serial SF! Drop shot-ul e mai simplu decât pare, și odată ce-i prinzi șpilul, o să te întrebi cum de te-ai descurcat fără el până acum.
Și pentru că știu că mulți dintre voi sunteți la început de drum cu drop shot-ul, m-am gândit să-i fac o introducere completă, în stilul SuperPescar.ro, vorbin pe indelte despre un important element din joaca aceasta: plumbul drop shot. Stai, cum!? Nu vorbim despre năluci? Nu. Nici despre cârlige. Nu încă. O luăm cu baza, deloc întâmplător, cred eu.
Ce-i cu drop shot-ul ăsta, și de ce-i așa special?
Pe scurt, drop shot-ul e o tehnică de pescuit la spinning, în care năluca „dansează” mai mult pe loc, ( lucru foarte importatn in sezolnul rece), animată la o distanță aproape fixă deasupra substratului, ademenind și stârnind peștii cu mișcările ei irezistibile.
Și aici intervine și plumbul nostru, eroul din umbră al acestei povești. El ne ajută să menținem năluca pe pozitie, la adâncimea dorită și să îi dăm acele mișcari specifice, zvarcolire si de „cădere liberă”, care înnebunește răpitorii. Fără plumb, drop shot-ul e ca o nuntă fără lăutari: se poate și așa, dar nu-i deloc același lucru.
De ce plumbul drop shot atât de important?
Gândește-te la plumb ca la ancora unei corăbii. El ne ajuta sa ținem totul în loc, ne asigură stabilitatea și ne poate dicta ritmul miscărilor si deplasărilor nălucii. Un plumb ales greșit ne poate limita amplitudinea si viteza implrimată, poate duce la prezentătri nepotrivite și, cel mai rău, la lipsirea atacurilor peștilor.
Dar nu te speria! În cele ce urmează, o să-ți povestesc tot ce trebuie să știi despre plumbii drop shot: de la forme și greutăți, la materiale și metode de montare. O să te învăț cum să alegi plumbul potrivit pentru situații generaliste și cum să-l folosești ca un adevărat profesionist.
Bun, acum că v-am băgat puțin în atmosferă, hai să intrăm în pâine și să vorbim despre diferitele tipuri de plumbi pe care-i puteți găsi în magazinele de specialitate, sau chiar în trusa noastră de pescuit. Da, da, ai citit bine! S-ar putea să ai deja câțiva plumbi potriviți pentru drop shot, fără să ști.
Formele plumbilor drop shot: o lume a posibilităților
Plumbii drop shot vin într-o varietate de forme, fiecare cu avantajele și dezavantajele ei. Hai să vedem care sunt cele mai populare:
- Rotunzi: Ăștia sunt cei mai comuni, primii utilizați când s-a dezvoltat tehnica aceasta de pescuit, și îi găsești peste tot. Sunt aerodinamici, ușor de folosit și se potrivesc în majoritatea situațiilor. Plumbii rotunzi sunt mai potriviți când pescuiești pe substrat pietros sau lipsit de vegetație, în jurul pietroaielor, stâncilor scufundate, deoarece corpul lor mai gros ajută la prevenirea blocării în crăpături sau spații mai mici. Plumbii în formă de bilă nu performează bine în brădiș, rădăcini sau crengi submerse. Corpul lor rotunjit tinde să se agațe în vegetație unde se pot bloca/pierde mai ușor. De asemenea pot provoca un zgomot mai mare la impactul cu apa, ceea ce nu este intotdeauna ceea ce dorim.
- Plumbi speciali, cilindrici: Au o formă alungită, o distribuire egală a greutății, și pot fi jucați destul de bine pe loc (în stilul unui hopa-mitică, din tensiunea vârfului lansetei de drop shot). Sunt cei mai buni când pescuiești în brădiș. Designul lor subțire și cilindric le permite să alunece cu ușurință prin vegetație sau crengi, prevenind astfel agățarea. Totusi, corpul lor subțire este un dezavantaj când pescuim în mare (substrat pietros) sau pe baraje între pietre, deoarece este mult mai probabil să se blocheze între pietre in crăpături mici. Sunt foarte potriviti pentru pescuitul discret, de finete.
- Plumbi Lacrimă: Au o formă aerodinamică și se scufundă rapid, ceea ce îi face ideali pentru pescuitul în ape adânci, dar si in cazul lanseurilor la distanțe mari. Din punctul meu personal de vedere, forma aceasta poate oferi uneori ce e mai bun din ambele lumi, având o bază mai mare pentru a preveni blocarea în crăpături mici, dar și o parte superioară ascuțită care îi permite să treacă destul de ușor prin brădiș, dar nu este prima soluție la care sa apelez.
Tipul de plumb recomandat
Cei dedicați pentru drop shot, cu prinderea rapidă, iar din punctul meu de vedere cea mai versatilă formă o au plumbii cilindrici, în formă de creion. Aceștia au câteva avantaje importante:
- Alunecă mai ușor printre pietre și crăpături, reducând riscul de agățare.
- Dacă controlezi bine lanseul, au o intrare foarte silențioasă și discretă în apă, lucru util în cazul apelor sălbatice sau când peștii sunt foarte precauți. Îi prefer pe lacuri, de exemplu, mai ales dacă nu e vânt.
- Au un mic vartej în partea superioară care permite plumbului să se rotească liber.
- Sunt prevăzute cu un sistem de prindere rapidă în partea de sus,o mmica clema, eliminând necesitatea de a lega noduri.
Acum că știm cum să alegem plumbul perfect, haideți să ne băgăm nasul în montarea lui pe fir. Și stați așa, că nu vorbim de noduri pescarești complicate! Plumbii dedicati de drop shot-ul au sistemul lor special, care vă scutește de bătăi de cap și vă ajută să pescuiți mai eficient.
Cum legăm plumbul Drop Shot? Fără noduri, fără stres!
Nu te chinui să legi plumbul cu noduri sofisticate! Sistemul de prindere e gândit să te scape de griji și să te lase să te concentrezi pe prins pește. Uite cum se face:
- Ochi magic: Ia firul și trece-l prin V-ul ăla mic și șmecher din partea de sus a vartejului. E ca și cum ai atârna plumbul pe fir.
- Clema salvatoare: Acum vine partea interesantă. Trage de fir până intră în V-ul vartejului, clema aceea mică va bloca firul. Trage cu încredere, nu te speria, nu mușcă! Verifică să vezi că plumbul nu mai alunecă pe fir, trăgând de montură și ținând de plumb. Gata, ai prins plumbul!
Cel mai interesant aspect este că acest tip de prindere îți permite să variezi distanța dintre plumb și nălucă, astfel încât poți încerca mai aproape sau mai departe de substrat.
Păi și cei normali, fără clemă?
Cu ăștia e un alt șchepsis. Eu prefer să îi leg separat cu orice nod pescăresc, dar cu un alt fir. Adică, cu un monofilament mai subțire decât firul cu care avem legat cârligul și restul monturii. Astfel, în cazul unei agățături sau blocaj al plumbului, îmi cresc șansele de a recupera năluca și a pierde numai plumbul.
Din ce-s făcuți, măi fraților?
Plumbii drop shot se fabrică din diferite materiale, fiecare cu caracteristici specifice:
- Plumb: E cel mai ieftin și cel mai comun. Dezavantajul e că e cam interzis prin vestul Eurpei, si producatorii s-au cam reorientat.
- Tungsten: E mai scump, dar e și mai dens, ceea ce înseamnă că puteți folosi plumbi mai mici și mai discreți pentru aceeasi greutate. E mai puțin dăunător pentru mediu decât plumbul.
- Alte aliaje: Există și plumbi din aliaje de plumb cu alte metale, care au proprietăți intermediare între plumb și tungsten.
Greutatea contează?
Da, greutatea plumbului e foarte importantă! Ea determină nu dpar cât de repede se scufundă năluca și cât de bine se menține pe substrat (in curent), ci si cat de mult o putem mentine si juca pe loc. Alegerea greutății depinde de mai mulți factori:
- Adâncimea apei: Cu cât apa e mai adâncă, cu atât aveți nevoie de un plumb mai greu.
- Curentul: Dacă pescuiți în curent puternic, aveți nevoie de un plumb mai greu pentru a menține năluca pe substrat.
- Mărimea nălucii: Nălucile mai mari au nevoie de plumbi mai grei.
- Specia de pește vizată: Unii pești preferă nălucile care se mișcă mai lent, deci aveți nevoie de un plumb mai ușor.
Sistemul de eliberare rapidă la plumbul drop shot: Prietenul pescarului calculat
Știu că esti pasionat de nalucile tale, mai ales cele care au adus pesti, așa că o s- ți placă sistemul ăsta de eliberare rapidă. E ca o asigurare pentru noi, pescarii, un sistem care ne salvează nalucile când dăm de bucluc si blocăm plumbii in agățatură,
Cum funcționează? Clema de pe plumb e făcută să țină firul strâns când lansăm si recuperam normal, dar să-l elibereze când se agață zdravăn de ceva. Așa, pierdem doar plumbul, nu și năluca sau restul monturii. E ca și cum am da o șpagă la zeul apelor, ca să ne lase nălucile în pace.
De ce e așa important? Pentru că ne scutește de cheltuieli inutile și de timp pierdut cu refacerea monturii. În plus, ne permite să pescuiți în zone mai dificile, cu multe agățături, fără să ne facem griji că rămânem fără năluci.
Extra sfaturi de la nea’ Superpescar.ro:
- Cumpără mai multe seturi de plumbi, că oricum o să pierzi câțiva.
- Sistemul de eliberare rapidă e prietenul tău cel mai bun.
- Nu te stress dacă plumbul se desprinde ușor cand pescuiesti in structuri, așa trebuie să facă.
Bun. Acum că ști cum stă treaba cu formele, alegerea si montarea plumbului drop shot, esti gata să treci la nivelul următor și să învăți cum să pescuiți la drop shot ca un superpescar. Dar asta e o poveste pentru altă dată. Până atunci, ca de obicei, îți doresc și îmi doresc:
Fir întins!
Claudiu