Echipele romanești la competiții internaționale de pescuit: între susținere și exigență

Pescuitul este o pasiune care naște adeseori scântei, mai ales când se îmbină cu partea de competiția. Mulți români iubesc să practice acest sport, fie ca hobby, fie ca sportivi profesioniști. Dar felul complicat in care interacționează aceste tabere, se vede cel mai repede atunci când performanțele echipelor naționale de pescuit, care ne reprezintă la nivel internațional, sunt slabe.

Despre asta vreau sa vorbesc in cele ce urmează, Și despre cum ar trebui să ne raportăm mai mulți la rezultatele acestor echipe ce participa cu tricolorul pe ele, care nu sunt întotdeauna pe măsura așteptărilor. Voi încerca să argumentez de ce este bine să susținem echipele romanești de pescuit, chiar și când fac rezultate proaste la nivel internațional, dar și de ce nu este atât de bine să felicităm orice participare sau rezultat mediocru. (Valabil si la competițiile interne). Voi folosi, poate, idei mai puțin populare, totuși voi încerca și să vă provoc la o dezbatere constructivă.

De ce să susținem echipele romanești care participă la competițiile de pescuit internaționale?

In majoritatea disciplinelor de pescuit, echipele romanești sunt formate din sportivi care își dedică timpul, energia și resursele pentru a practica acest sport la cel mai înalt nivel. Ei nu sunt plătiți pentru asta, ci o fac din pasiune pentru pescuit și(sper eu) din dragoste pentru țara noastră. Ei se confruntă cu multe provocări, cum ar fi lipsa de finanțare, de soluții de logistica, de infrastructură, de recunoaștere și …cel mai rău, de lipsa de respect. Majoritatea nu au posibilitatea sa se antreneze în condiții similare apelor pe care se deplasează în țări străine, si astfel o dată ajunși acolo trebuie sa se adapteze rapid la diferite medii și chiar specii de pești, in timp ce se supun unor reguli stricte și se confruntă cu o concurență acerbă.

Toate acestea merită apreciate și respectate. Echipele noastre de pescuit au nevoie de susținerea noastră, a celor care împărtășim aceeași pasiune. Susținerea noastră înseamnă nu doar să le oferim încurajare, feedback, recunoaștere și apreciere când e cazul, ci mai ales să urmărim competițiile în care participă. Susținerea noastră înseamnă să le arătăm că nu sunt singuri, că au o comunitate care îi sprijină moral.

Aceasta susținere nu doar ca e un act de bun simt, ci poate avea un impact pozitiv asupra performanțelor lor. Studiile au arătat că susținerea socială este un factor important pentru motivarea și satisfacția sportivilor. Da stiu, iese la iveala antrenorul sportiv din mine. Dar astea sunt datele cu care lucram. Susținerea socială poate reduce stresul, crește încrederea în sine, poate îmbunătăți starea emoțională și stimula efortul. Prin urmare, putem ajuta direct sportivii să se simtă mai bine, să se pregătească mai bine și să concureze mai bine.

De ce să nu felicităm însă orice participare sau rezultat mediocru?

Susținere nu înseamnă însă să le lăudăm orice participare sau rezultat mediocru. Acest lucru ar fi contraproductiv și nesincer. Ar fi contraproductiv pentru că ar diminua valoarea performanței altor echipe și ar reduce nivelul de exigență pe care îl așteptăm de la cei ce ne reprezinta. Ar fi nesincer pentru că ar reflecta o atitudine fals modesta sau condescendentă.

Nu putem să fim mulțumiți doar cu faptul că echipele noastre participă la competițiile internaționale. Participarea este un lucru bun, dar nu suficient. Scopul final al oricărui sportiv este să câștige, să obțină cele mai bune rezultate posibile. Acesta este spiritul competiției, care presupune ambiție, determinare și perfecționism.

Nu putem să felicităm orice rezultat mediocru, care nu reflectă potențialul și pregătirea echipei. Un rezultat mediocru este un semn de stagnare, de lipsă de progres, de insuficiență. Un rezultat mediocru nu merită aplauze, ci analiză, critică și îmbunătățire.

Cum să găsim echilibrul între susținere și exigență?

Susținerea și exigența nu sunt opuse, ci complementare. Ele trebuie să se combine într-un mod echilibrat, care să stimuleze performanța, dar și să protejeze stima de sine. Cum să găsim acest echilibru? Altfel spus cum sa nu spunem felicitări pentru orice, dar nici sa nu începem sa aruncam invective la adresa celor care participa acolo, cum vad ca se practica pe rețelele de social media?

Un posibil răspuns este să aplicăm principiul Sandwich de feedback, care constă în a începe și a încheia cu un mesaj pozitiv, iar între ele să introducem un mesaj negativ sau constructiv. De exemplu, dacă echipa romanească de pescuit x a obținut un rezultat slab la o competiție, putem să îi spunem așa:

• Felicitări pentru participare! Știm că ați muncit mult și că v-ați dat tot ce ați putut.
• Totuși, suntem dezamăgiți de rezultatul obținut. Credem că puteați face mai bine și că ați făcut unele greșeli care v-au costat scump.
• Sperăm că veți învăța din această experiență și că veți reveni mai puternici și mai motivați la următoarea competiție. Suntem alături de voi și vă susținem in continuare.

Acest tip de mesaj are avantajul că recunoaște efortul și valorizează potențialul echipei, dar și că semnalează problemele și sugerează soluții. Astfel, se creează un climat de încredere și respect reciproc, care favorizează dezvoltarea performanței.

Concluzie

Echipele naționale de pescuit, indiferent de disciplină, merită susținerea noastră, dar și exigența noastră. Susținerea noastră le poate oferi motivație, energie și optimism. Exigența noastră le poate oferi feedback, orientare și progres. Trebuie să găsim un echilibru între cele două atitudini, care să le stimuleze performanța, dar și să le protejeze stima de sine. Astfel, zic eu, putem contribui la dezvoltarea nivelului pescuitului românesc. Ești de acord, sau nu? Oricum ar fi, lasă-mi pararea ta in comentarii.

Claudiu Banu