Istoria pescuitului la method feeder

Din când în când, mi se întâmplă să am în minte ideea de a scrie și de a povesti generațiilor noi de pescari câte ceva din istoria mai puțin cunoscută a diferitelor stiluri de pescuit, stiluri pe care eu însumi le aprofundez în mod continuu. Un astfel de articol este și următorul, un text în care am strâns mai multe informații despre istoria pescuitului la method feeder (din UK), un stil foarte apreciat și în continuă dezvoltare și la noi în țară. (A rezultat un text destul de lung, dar pentru cei interesați doar de cifre, am inclus la final o secțiune TLDR – too long didn’t read – cu sinteza.) O speranță pe care o mărturisesc aici este aceea că pescarii care vor să evolueze să înțeleagă cât de important este să gândească tot timpul ce se întâmplă sub apă și să recunoască cum acest lucru s-a transpus în tehnica de pescuit la method feeder. Desigur, sper eu că această învățătură o să îi însoțească ulterior în toate partidele lor de pescuit. Să evolueze și să evoluăm cu toții. Fără alte adăugiri…

Bine ați venit la o incursiune în istoria și evolutia pescuitului la method feeder! 

În cele ce urmează, vă voi prezenta câteva repere cheie legate de evoluția acestui stil specific de pescuit, așa cum îmi sunt cunoscute din diverse surse (clipuri, cărți, discuții private pe internet cu pionierii acestei tehnici, articole internaționale).

În această călătorie captivantă în istoria acestei tehnici de pescuit specializate, vom vedea de ce inovația și evoluția sunt ingrediente cheie în acest stil de pescuit, ingrediente pe care super pescarii le valorifică și le stăpânesc. În prima parte, vom examina influența crucială a pescuitului la crap asupra acestei tehnici. Apoi vom arunca o privire asupra prezentului și, de ce nu, a viitorului acestei ramuri a pescuitului la feeder.

Competițiile, crapii si necesitatea schimbărilor

Povestea incepe pe lacul din Mallory Park și nu e deloc întâmplător. Deși lacul fusese dintotdeauna populat cu albitură ( babușcă și roșioară), totul s-a schimbat când administratorul a decis să introducă o armată de ciortani și crapi de talie mică. Ce a urmat? Spre consternarea generală a pescarilor de competiție, acești ‘devoratori voraci’ au început să fie prinși tot mai frecvent in timpul concursurilor de pescuit.. Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple, în concepția competitorilor, deoarece crapul, în teoria de atunci, era de neprins in concursuri! (Era un peste prea rar, prea capricios, prea… improbabil). Dar realitatea a demontat brusc mitul: crapul nu doar că putea fi prins, ci se dovedea la fel de accesibil ca orice altă specie țintă. O legendă tocmai căzuse…

Concursurile de la Mallory Park au început, desigur, să fie dominate de capturile de crap, iar pentru pescarii de competiție prinderea acestuia a devenit tot mai importantă. Mulți dintre ei au început să adopte diverse strategii de la pescarii specializați, cei care vizau exclusiv crapul în partidele lor, și au integrat aceste metode – cu succes – în concursuri.

Ca o paranteză, merită menționat că Mallory Park a găzduit în 1994 primul concurs Fish O’ Mania, o competiție cu premii foarte mari pentru acea vreme. Astfel, pescuitul competițional a devenit un joc mult mai serios, cu mize ridicate. Iar acest aspect nu este deloc minor: valoarea premiilor i-a motivat pe mulți pescari să caute mult timp soluții și strategii dincolo de abordarile tradiționale.

Printre ei, un pescar pe nume Dave Hough, participant obisnuit la concursurile de la Mallory Park, este creditat în Regatul Unit ca fiind cel care a dezvoltat principiul tehnicii method feeder. El a supraîncărcat un coșuleț feeder simplu cu plasă, împachetând nada și pe exteriorul acestuia și creând astfel o mare bilă de nada. Nu întâmplător, și chiar foarte inteligent, a scurtat și lungimea strunei, astfel încât momela să fie foarte aproape de stratul exterior de nada și a aruncat această minge uriașă de nada printre crapii lacomi care între timp au ajuns la dimensiuni din ce în ce mai mari. Pur și simplu i-a distrus pe adversari, câștigând aproape toate competițiile la care a participat pe această apă, pentru o perioadă considerabilă de timp. Principiul pescuitului la method feeder – un bulgare de nada cu momeala ingropata in el, se născuse.

Bineînțeles, ceilalți pescari au devenit interesați de abordarea lui Dave și au preluat-o.

Acest principiu, adică împachetarea unei bile de nada în jurul unui schelet/carcase și îngroparea momelii în stratul superior, a generat o explozie a tuturor lucrurilor legate de pescuitul la method feeder.

La scurt timp după apariția sa, metoda a fost perfecționată, inițial prin adaptarea unui design timpuriu, de momitor arc, însă mult mai scurt, model numit în Anglia „feederul Emstat”.

“Feeder-ul Emstat era pur și simplu o ramă de plastic care încadra la varf un con de plumb. La vremea respectivă, puteau fi aruncate mai departe decât orice alt feeder conceput pentru pescuit la staționar. Făceam două tipuri diferite de nade pentru pescuit. Prima era foarte lipicioasa și presata în feeder pentru a face un miez solid. În jurul acesteia modelam un strat de nada mult mai putin colanta și chiar ascundeam momeala în acest strat exterior.

Când aruncam toată încărcătura cu bunătăți, crapul venea atras de mirosul nadei și ataca bila de nada. Stratul exterior se dizolva sau era indepartat repede. Știai că peștii mâncau din feeder pentru că vârful incepea să tremure și să se zbată constant, dar trebuia să înveți să nu intepi la aceste „mușcături” false. “

Bob Roberts

Ca o paranteza, in trusele mele personale mai vechi regasesc un astfel de momitor de tip Emstat:

Emstat-ul era un momitor în formă de picătură, cu centrul de greutate la caapt. Acesta putea transporta o cantitate atât de mare de nadă, încât pescarii erau nevoiți să folosească lansete rigide, pentru a putea lansa ansamblul. Montura semăna cu una de helicopter, având momeala înglobată în bulgărele de nadă, ceea ce făcea ca prezentarea pe substrat să fie aleatorie.

Totuși, principalele dezavantaje nu țineau doar de prezentare, ci și de rata mare a peștilor scăpați și a trăsăturilor false. Deși crapilor nu părea să le pese cum cade montura – atacând momitorul și aspirând în cele din urmă momeala – acest comportament genera adesea line bite-uri (trăsături false) sau înțepări superficiale.

Roy Marlow este cel care a revoluționat acest sistem. El a modificat designul original (care se prindea de un singur capăt) prin forarea unui orificiu central prin momitor. Prin acest canal a introdus un elastic amortizor, creând un sistem inline. Această inovație a avut dublu rol: a permis o fixare mai bună a forfacului și a oferit o amortizare eficientă împotriva rigidității lansetelor vremii. Ulterior, sistemul a fost perfecționat prin adăugarea unui tub de plastic interior, pentru a proteja elasticul și firul.

Rafinarea metodei si tranziția la momitoarele method plate

Cel mai mare merit pentru dezvoltarea în continuare a tehnicii de pescuit la method feeder ar trebui desigur să-i revină mai cunoscutului pescar de competiție, Andy Findlay. În încercarea sa de a rămâne cu un pas înaintea mulțimii, Andy a recunoscut dezavantajele designului inițial și, după ce inițial a încercat lestarea a 2 coaste din 3 ale momitorului Emstat, pentru a controla felul in care acesta cădea, a preluat un momitor mai mic de la FOx, caruia i-a lipit o baza mai larga, a tăiat coasta exterioara pentru a putea plasa momeala deasupra si a creat astfel primul method feeder cu baza plata.

Practic el a modificat design-ul si lestarea in același timp.

Conceput pentru a se asigura că greutatea era în partea de jos a feederului la aterizare, designul însemna că pescarul putea încărca feederul astfel încât momeala să fie mereu deasupra.

În același timp, Andy a abordat și alte două probleme critice: trăsăturile false și supra-nădirea, frecventă în alte stiluri de pescuit.

Introducerea momitorului cu bază plată a redus la jumătate cantitatea de nadă transportată. Astfel, s-a obținut efectul dorit: în loc să creeze o frenezie necontrolată, noul momitor oferea o porție precisă, suficientă pentru a hrăni un singur crap. În plus, profilul aplatizat menținea firul lipit de substrat, eliminând drastic trăsăturile false și agățările accidentale.

Andy recunoaște, elegant, ca ideea de a avea un tub prin mijlocul momitorului este o idee pe care a avut-o un alt pescar de top de atunci John Varley.

Tranziția de la artizanat la producătorii de echipamente de pescuit.

La început, Andy își confecționa momitoarele manual, decupând forme ovale din tablă de acoperiș peste care lipea diverse nervuri/coaste. O bună perioadă de timp, acesta a rămas secretul său: în timp ce restul pescarilor foloseau încă vechiul Emstat, Andy câștiga concursuri pe bandă rulantă – și sume considerabile de bani – folosind aceste dispozitive artizanale. Evident, succesul a atras atenția, secretul a ieșit la iveală, iar avantajele momitoarelor plate au fost rapid recunoscute atât de pescari, cât și de producători.

Trebuie menționat că această inovație a coincis cu explozia lacurilor comerciale din UK. Apariția acestor ape bine populate a creat o piață fantastică atât pentru pescuitul la crap clasic, cât și pentru method feeder. Mai mult, tehnica s-a dovedit eficientă nu doar pe noile amenajări comerciale, ci și pe ape naturale, pentru aproape orice specie de pește.

Producătorii de echipament nu au stat deoparte și au început producția în masă a noilor modele. Andy Findlay a început o colaborare lungă cu Preston Innovations, aflându-se practic la cârma schimbării timp de aproape 30 de ani. Având la dispoziție tehnologia și inginerii de la Preston, Andy a transformat pescuitul la method feeder dintr-o metodă brută, bazată uneori pe noroc, într-o tehnică precisă și rafinată, susținută astăzi de echipamente, nade și momeli dedicate.. Revenind, însă. 

Primele method feedere erau încărcate întotdeauna cu mana, fără alte dispozitive sau accesorii. Acest lucru ducea la obținerea unor rezultate inconsistente, si necesita si ceva mai mult timp. 

Apoi au apărut matrițele. 

Existenta matrițelor pentru momitoarele method este datorata lui Neil Machin, alt binecunoscut pescar de competiție, si a fost un alt pas important, pentru ca încărcarea momitoarelor method se putea face acum mai rapid, forma rezultata era una perfecta, iar cantitatea de nada mult mai bine controlata de către pescar. Matrița, acest accesoriu aparent insignifiant, a transformat pescarii obișnuiți in potențiali adversari de temut in orice competiție (Cuvintele lui Andy Findlay- nu ale mele). 

Un alt producător englez a dus dezvoltarea method feederului mai departe, Drennan. Ei au fost primii care au propus un design exclusiv inline, semi-fix, cu un spațiu mult mai generos in centru, pentru a evita ca momeala sa devina prinsa in castele momitorului (coastele desfăcute). Mai mult, au conceput matrițele cu un spațiu in care momeala sa se așeze cu ușurință. Nu in ultimul rand au fost primii care a propus design’ul de tip picătură, cu greutatea plasata frontal pentru acuratețe maxima, mai ales in condiții de vânt. 

Din păcate, în ciuda numeroaselor solicitări trimise de mine dar si de alti pescari români către Drennan, compania nu a lansat niciodată versiunile de 60 sau 80 de grame ale acestui model. Este un prilej ratat, deoarece, în opinia mea, acest design ar fi avut potențialul să devină momitorul suprem pentru pescuitul la method la distanță mare, un stil extrem de necesar și practicat pe lacurile noastre.

Dezvoltarea în continuare a pescuitului la method feeder

Evoluția feederului method nu s-a oprit odată cu popularizarea modelului flat-bed. Pescarii pasionați au continuat să caute moduri de a-l îmbunătăți.

Una dintre îmbunătățiri a fost transformarea lor în variante in-line complete, dar și rafinarea metodei de amortizare folosind un elastic de rubeziană trecut printr-un tub central în method, permițând o amortizare mai bună a șocurilor în timp ce păstra contactul cu fundul. Altele au ținut de design-ul preferat de diverși producători. Cert este însă faptul că odată cu stabilirea method feederului clasic, mulți pescari au simțit nevoia de versiuni diferite. Vă povesteam mai sus de faptul că noi – câțiva pescari din România – contactam pe atunci – fără succes – compania Drennan pentru a produce variante mai grele, care să poată fi lansate cu precizie la distanțe mai mari. În UK, unde pescuitul continua și iarna, datorită temperaturilor, pescarii aveau însă cu totul alte necesități…

Andy a fost nevoit să găsească o soluție pentru pescuitul pe apă rece, unde era nevoie de mai puțină agitație și de mai puțină nada, și astfel a dezvoltat banjo-feederul, o versiune mult mai delicată a method feeder-ului clasic.

Pe măsură ce metoda feeder devenea din ce în ce mai populară, au apărut și variante hibride care combinau elemente din feederele flat-bed și banjo. Acestea au extins utilizarea metodei la diverse momeli precum pelete sau combinații de pelete și momeală.

Pellet feeder-ul a fost, de asemenea, inventat de Andy Findlay. Este similar cu method feeder-ul, dar folosește o încărcătură diferită, din micro-peleți în loc de nada. La fel ca la method feeder, folosește o strună scurtă. Are avantajul că poate fi utilizat și cu semințe, lucru aproape imposibil în cazul methodului.

În ultimii ani, inovațiile cheie s-au concentrat pe posibilitatea de a schimba și adapta rapid dimensiunea și tipul de momitor, dar și pe materiale folosite. Au apărut variantele interschimbabile, precum și modelele camuflate, care oferă proprietăți superioare de prezentare a momelii.

Pescuitul la method feeder a evoluat în ultimii ani, iar una dintre cele mai mari schimbări nu constă atât în echipament, cât mai degrabă în multitudinea de momeli și de alternative la nada. Vremea utilizării exclusive a mixurilor de groundbait trece încet-încet; acum pescarii se îndreaptă în mod egal către pelete ca amestec de bază pentru prinderea crapilor. Aceste bunătăți minuscule au devenit rapid momeala dominantă pentru pescuitul la method feeder pe amenajări comerciale, dar este esențial să selectați pelete de dimensiunea potrivită pentru o prezentare optimă.

Pentru că atunci când vine vorba de alegerea peletelor pentru method, dimensiunea chiar contează. Peletele care sunt prea mari nu vor reuși să adere corect la momitor și se vor desprinde la impact. Pe de altă parte, dacă optați pentru micropeleți prea mici, aceștia tind să se dizolve prea repede și să nu difere în acest sens de nada. Pentru a avea succes cu această tehnică, se recomandă să folosiți pelete de 2,3 și 4 mm care să rămână bine fixate de method.

Pe lângă selecția dimensiunii, tipul și densitatea peletelor joacă, de asemenea, un rol important în atragerea peștilor. Unii pescari experimentați preferă să amestece diferite tipuri de pelete cu timpi de dizolvare diferiți, pentru a asigura o eliberare constantă de atractanți în coloana de apă. Combinația de pelete poate determina chiar și cei mai temători crapi să încerce capcana noastră.

Pe viitor, este de așteptat ca method feeder-ul să continue evoluția, chiar dacă cel mai probabil, din punct de vedere al tehnicii, vorbim mai degrabă de noi nade, momeli, tactici și tehnologii de producție, care vor extinde posibilitățile și vor îmbunătăți performanțele.

Dar principiile de bază rămân neschimbate – o metodă fascinantă și eficientă de a prezenta momeala împreună cu nada și de a păcăli cei mai precauți pești. Desigur, atât vreme cât pescarul își însușește și o alta lecție de bază și anume acuratețea în lansare. După cum spune Andy Findlay, însăși: „it’s not just the design of the method that makes it unbeatable – far from it – the single most important aspect of massive of method fishing is accurate casting. There’s nothing to beat that.” („Nu doar designul method feederului îl face imbatabil – nici pe departe – cel mai important aspect al pescuitului la method feeder este aruncarea precisă. Nu există nimic care să învingă o aruncare precisă”).

TLDR – Prea lung, nu vrei să stai să citești tot? Ai aici sinteza!

Iată pe scurt istoria method-feeder-ului:

• Mijlocul anilor ’90 – Dave Hough inventează practic principiul tehnicii de pescuit la method feeder pescuind într-un lac de la Mallory Park folosind un bulgare de nada in jurul unui coșuleț de feeder. Ajunge rapid la varianta strunei scurte.Prinde mai mulți pești decât ceilalți pescari care folosesc alte metode si câștigă multe concursuri. Neavând nume, stilul e denumit “the method” . 
• Rob Marlow adaptează momitorul Emstat pentru a putea acomoda un elastic de rubeziană care leagă struna si rezolvă parțial problema peștilor scăpați.
• In jurul anului 2000 – Pescarii încep să folosească feedere de tip Emstat modificate, cu elastic prin mijloc. Andy FIndley începe să lesteze coastele momitorului Emstat pentru a obține o prezentare controlată, pe substrat. Tot atunci observă ca sunt prea multe trăsături false, si deduce ca metoda folosește prea multă nadă. Plecând de la un model de momitor Fox si de la ce observă la alt pescar – John Varley, începe sa dezvolte ideea de momitor cu baza plată, care tine doar jumătate din cantitatea (initială) de nadă. 
• Prin 2002 – Reviste dar si emisiuni de pescuit publică articole sau clipuri despre noul method feeder (Inclusiv Sir Bob Nudd are un clip Guide to successful method feeder – din 2003).
• Andy Findlay contribuie cu schite si idei pentru primul feeder method produs comercial de Preston, numit „Korum Carp Feeder”. Acesta tot folosea prea multa nadă pentru gustul lui Andy.
• In 2005 – Neil Machin inventează cea dintâi matriță pentru method feeder. Varianta ajunsă in comerț din 2007 sub umbrela firmei Garbolino. Andy rămâne sceptic inițial, dar observă că cei care o folosesc au rezultate mai bune.
• Prin 2009 – Andy inventează „banjo feeder”-ul, o versiune mai mica si delicată a method feeder-ului, care prinde mai bine iarna.
• Pe la 2012 – Preston introduce primul „micro method feeder” din plastic, pentru a prinde mai bine in condițiile de iarna.
• 2015 – 2014 – Andy trece de la method feeder si banjo, la pellet feeder, observand că method feeder-ul nu mai funcționează la fel de bine iarna pe lacurile mai mici.
• 2017 – 2019 – Preston introduce method feeder-ul ICS, considerat de Andy ca fiind cel mai bun method feeder creat vreodată, datorită designului interschimbabil si robust. 

Așadar, așa cum am văzut, istoria pescuitului la method feeder este una presărată cu inovații și salturi calitative datorate unor pescari pasionați. De la inventarea improvizată a metodei de către Dave Hough, la perfecționările aduse de Rob Marlow, Andy Findlay, Neil Machin și alții, method feeder-ul a evoluat continuu de-a lungul ultimelor 3 decenii, devenind o tehnică precisă, eficientă și dominanta printre pescari.

Chiar dacă principiile de bază rămân neschimbate, tehnica, accesoriile, nada,peletele și momelile vor continua probabil să se perfecționeze. Deja variantele interschimbabile și materialele moderne oferă mari avantaje momitoarelor method. Totusi, nu tehnologia în sine este cea mai importantă, ci priceperea pescarului în folosirea ei. Așa cum spunea însuși inventatorul Andy Findlay, cheia rămâne “aruncarea precisă” care nu poate fi învinsă. Iar acest ultim aspect tinde sa fie adesea uitat.

În încheiere, sper ca incursiunea noastră în istoria fascinantă a method feeder-ului să-i inspire pe pescarii care doresc să stăpânească mai bine această tehnică. Căci, așa cum am văzut, perfecționarea și adaptarea continuă la condiții sunt ingredientele care au dus la succes. Iar pescuitul în sine rămâne în esență un joc etern de strategie și adaptare reciprocă între om și pește. 

Fir întins!

Claudiu Banu