Carasul (Carrassius Gibelio): Tot ce trebuie să știe un pescar despre caras

Carasul, este un pește foarte rezistent și adaptabil și reprezintă o specie emblematică pentru apele dulci din România și alte regiuni ale lumii. Implicit este unul dintre cei mai populari pești în pescuitul staționar. Face parte din clasa Actinopterygii, ordinul cypriniformes, familia Cyprinidae (familia Crapului) iar denumirea științifică a speciei este Carassius gibelio. 

Habitat, răspândire și impactul asupra altor pești

Originar din Asia de Nord, Carassius gibelio a fost introdus și în alte regiuni, inclusiv în Europa, unde a devenit rapid una dintre cele mai comune specii de pești de apă dulce. Aceasta raspandire geografică extinsă a carasului se datorează atât adaptabilității sale la diferite tipuri de habitat, cât și fondului genetic mare al speciei dar și introducerii intenționate sau accidentale în noi ecosisteme.

În România, se poate regăsi în aproape orice tip de apă de la Dunăre lacuri în râuri ,bălți și canale, cu excepția râurilor repezi de munte. Din păcate a determinat reducerea drastică a arealului caracudei și linului, pesti care nu au rezistat concurenței exercitate de caras.

Din 2006 carasul a fost raportat ca specie invazivă care s-a raspandit în mai multe ape din Statele Unite ale Americii. 

Caras: Caracteristici generale 

Are corpul alungit, comprimat lateral , acoperit de solzi de dimensiuni medii, iar aripioara dorsala, alungită, începe cu o radie osoasă cu dinți, până la aproximativ jumătate din lungime. Spre deosebire de crap este lipsit de mustăți. Coloritul corpului este de regulă argintiu, pe flancuri solzii sunt strălucitori, pe spate pot fi mai închiși la culoare iar abdomenul este albicios. Înăuntrul burții lui peritoneul, membrana care capitonează organele este de culoare neagră. 

Deși se consideră ca morfologia capului se aseamănă cu cea a crapului, lipsindu-i însă mustățile, trebuie spus ca printre diferențe trebuie specificat faptul ca gura nu este orientata inferior, ca la vărul sau mai mare, ci aproape median , carasul având buze subțiri, mai fragile decât ale crapului.

Culoarea solzilor, însă este influențată de turbiditatea (gradul de transparenta) și substratul din apa în care trăiește. În unul din acvariile personale am crescut câțiva ani 5 carași pescuiți din balta primavara (și transportați pe uscat, acasă) și am documentat fenomenul de schimbare a coloritului acestora de la argintiu cenușiu (pentru ca în apele mâloase solzii se închid la culoare) la auriu complet. 

Greutate și Dimensiuni maxime ale carasului

Greutatea obișnuită pe bălti și lacuri este între 80-150 de grame. În apele sălbatice, mai sărăcăcioase în hrană naturală, unde se înmulțește prea mult, carasul rămâne la o talie chiar mai mică (Pescarii îl numesc caras „brichetar”, lungimea sa fiind adesea cât a unei brichete. În mediile în care prosperă, lungimea acestui pește variază între 20 și 35 cm. Dimensiunea maximă înregistrată pentru un exemplar mascul sau nesexat este de 46.6 cm lungime totală. Alte surse spun chiar 50 cm, însă aceasta dimensiune nu este confirmata oficial, și cel mai probabil este atinsa de exemplare hibrid de crap-caras sau F1. În ceea ce privește greutatea, cel mai mare exemplar raportat a atins 3.0 kg.

Maturitatea sexuală este atinsă la o lungime medie de 10.3 cm, deși aceasta poate varia, în unele cazuri începând de la 13 cm. În ceea ce privește longevitatea, carasul poate atinge o vârstă maximă (raportată) de 10 ani, ceea ce indică o durată de viață relativ lungă pentru un pește de dimensiunile sale. Aceste date subliniază adaptabilitatea remarcabilă a carasului și capacitatea sa de a prospera în diverse medii acvatice.

Particularități, ciclu de viata și reproducere

Carasul prezintă un ciclu de viață și un comportament de împerechere unic, influențat de particularitățile sale genetice și ecologice. În mod interesant, femelele se pot împerechea cu alte specii, cum ar fi Cyprinus carpio (crapul) și Carassius carassius (caracuda), dar ouăle se dezvoltă fără a fi efectiv fertilizate, ducând la formarea unei populații exclusiv feminine.

În Europa, populațiile de caras sunt considerate triploide(au trei seturi de bază de cromozomi) și se observă că după o anumită vârstă sunt compuse numai din femele. Tocmai de aceea este adesea întâlnită informația ca toate exemplarele peste 2-3 ani sunt femele, deoarece masculii, după această perioadă se transforma în femele. Totuși, în unele populații, se poate întâlni un procent de până la 25% masculi, care sunt diploizi.

Faptul că există o majoritate triploidă este datorat adaptării speciei de a se reproduce în absența masculilor din propria specie, împreună cu masculii altor specii de ciprinide, precum crapul ( Cyprinus carpio), babușca (Rutilus rutilus) sau plătica (Abramis brama). Acest mod de reproducere neobișnuit, în care femelele produc urmași fără fertilizare tradițională, reprezintă în lumea animala un exemplu excepțional de adaptare biologică și de diversitate în strategiile de reproducere ale speciilor acvatice.

Cel mai devreme, carasul depune icrele când apa atinge temperaturi de 8-10 grade, însă conform studiilor de specialitate, optimul se situează în jurul temperaturii de 13 grade. Depunerea icrelor durează, de obicei, o bună parte a primăverii cu vârful în Aprilie, și poate continua până în vară (Iulie August). La unele populații s-a observat faptul că (,) carașii depun de doua ori într-un sezon ( reproducerea inițială are loc în Martie /Aprilie și a doua la sfârșitul verii în August /Septembrie).

Comportamentul de reproducere este influențat în mare măsură de schimbările obișnuite în temperatură dar și precipitațiile de după sezonul de reproducere din anul anterior. De asemenea, modul în care peștii reacționează la temperatura apei pentru a începe să se reproducă depinde de caracteristicile apei în care trăiește și de cum s-a dezvoltat fiecare peste în anul anterior.

Acolo unde sunt prezenți, masculii se deplasează către locurile de desfășurare a icrelor înaintea femelelor, primăvara când apa atinge temperaturi de peste . Masculii urmăresc femelele gata de reproducere, și le lovesc cu coada pentru a stimula depunerea, ceea ce se produce adesea cu mult zgomot și stropiri. Icrele lipicioase se atașează de plantele acvatice sau de obiecte submerse.

Dimorfismul sexual- distincția între sexe se face greu, exclusiv după atingerea maturității la 2-3 ani. Dacă nu se face observarea microscopică, determinarea dimorfismului este destul de imprecisa și se bazează doar pe faptul ca în perioada pontei femelele devin ușor mai mari și rotunde. 

Carasul și oxigenul: adaptarea la mediul de viață

Carasul este o specie de interes special datorită rezistenței sale la condițiile de hipoxie (nivel scăzut de oxigen) și anoxie (lipsa totală de oxigen). Poate supraviețui luni de zile în bălțile aproape lipsite de oxigen și poate rămâne activ chiar și în perioadele extrem de calde care duc la o lipsă totală a oxigenului, în apele colmatate( spre deosebire de alte specii de pești care pot muri în astfel de condiții).

Tocmai de aceea în unele perioade de vară, carasul este singur peste care răspunde la metodele de pescuit clasice.

Pescuitul Carasului -tehnici de pescuit si recomandări

Cum: Carasul poate fi pescuit atât la plută (vargă simplă, rubeziană), cât și la lanseta (match, bolo, feeder), de pe mal sau din barcă.

Când: În general, pescuitul dimineața devreme sau seara târziu ne maximizează șansele de a găsi carasii datorită activității crescute a acestora în aceste perioade, când ii găsim și în afara zonelor ce le oferă protecție, zone care de regulă sunt mai greu de abordat. În primăvară, odată cu dezghețarea apelor, se deplasează spre zonele cu apă mai mică ce se încălzesc mai rapid, sau urcă în coloana de apă, începând să exploreze aproape întreaga suprafață a apei în căutarea condițiilor optime.

Odată cu creșterea temperaturilor, devine mai hotărât în hrănire, iar trăsăturile vor fi mai clare și mai evidente. În toamnă se hrănește bine, acumulând resurse pentru iarnă. După îngheț, poate fi prins la copcă, de obicei în apropierea substratului. 

Ce trebuie evitat? Schimburile majore de vreme, încălzire puternică sau răcire, momente când nu se va hrăni, metabolismul său fiind imediat afectat de schimbările parametrilor apei.  de asemenea sunt zile în perioada boiștei când carașii sunt extrem de mofturoși.

Concluzie: Carașii se hrănesc în toate straturile apei. Încercați diverse adâncimi pentru a vă adapta la comportamentul lor. Pescuitul pe fundul apei este adesea eficient, dar nu uitați să explorați și adâncimile mai superficiale. Personal prefer să încep sesiunile de pescuit la caras – fie că este vorba de feeder, match sau pescuit cu undița – explorând zonele în proximitatea substratului, cu momeala fie lăsată complet pe fund, fie suspendata 1-2 cm deasupra. 

Trebuie, desigur să adaptați tehnica și echipamentul . Eu prefer cel mai adesea strune de 0.12-0.15,mm, cârlige de mărimea 10-14. Ce punem pe ele? 

Haide să vedem!

Dieta carasului: hrana preferata și momelile 

În dieta zilnică a acestui peste intră larve de insecte, viermi de toate felurile, materiale vegetale și resturi organice. Fiind omnivor, dispune de o dietă variată, care poate oscila de larve de insecte la crustacee sau moluște mici, de la icre la mugurii de vegetatie submersa.

Acest lucru se reflecta și în multitudinea de opțiuni pe care le utilizăm la pescuit, de la viermusi de orice culoare (galbeni, albi sau roșii )la mămăligă simpla sau cu divese arome, de la arpacas la boabe de porumb, de la pufi la (aproape uitatul) cartof, de la larva de libelula (chironomide) la boiliesuri .

Pentru pescuitul la undita, pâinea poate fi o momeală cu rezultate bune vara frământată simplă sau în amestec cu mamaliga), râmele rosii de gunoi, primăvara și toamna, iar ca momeală de selecție pentru carasul mare prefer porumb boabe la conservă sau cioate de râmă groasă . 

Pelete si boilies-uri?

Da. În pescuitul la method feeder după caras wafterele mici, peletele sau chiar și boilies – urile mici sunt utilizate deseori ca momeală. Pe lacurile unde se nădeste cu asa ceva, carașii recunosc semnalul de hrană și acceptă foarte repede aceste momeli.

Chiar și momelile mai putin hrănitoare, sau chiar anumite momeli artificiale, dau rezultate, carasul fiind atras și de culoare și mirosul acestora.

Locurile preferate ale carasului pe Dunăre și pe canalele din Delta Dunării

Delta Dunarii reprezintă habitatul ideal pentru caras, acesta preferând apele mâloase cu vegetație bogată (ghioluri, lacuri) la începutul primăverii și canalele sau bratele Dunarii în sezonul rece.

Locurile preferate ale carasului pe Dunare sunt cele cu vegetație bogată, curent slab sau moderat în care carasul își găsește hrana și condițiile de viață optime.

Iată câteva exemple concrete de locuri în care pot fi găsiți carașii pe Dunăre:

• În apropierea malurilor, în zonele cu vegetație acvatica abundenta, precum golfurile mari, întinsurile. 
• În praguri șic coturi, unde curentul este mai slab
• În apropierea digurilor și a construcțiilor hidrotehnice, unde se acumulează hrana și se creează condiții de adăpost.

Desigur, locurile preferate ale carasului pot varia în funcție de anotimp, de nivelul apei (cota) și de alți factori.

După această incursiune detaliată în lumea carasului (Carrassius Gibelio), sper că ți-ai îmbogățit cunoștințele și te simțiți mai pregătit pentru o aventură la pescuit. Nu uita, acest articol este doar unul dintre multele dedicate acestui peste, pe care le poți explora pe site-ul superpescar.ro. 

Fir întins!

Claudiu

Foto : Arhiva personală